A fost joi seara, s-a întâmplat la Teatrul de Stat... a ieșit minunat. Bobocii de la Liceul CFR s-au prezentat festiv în fața colegilor mai mari, a propriilor părinți și a cadrelor care urmează să-i pregătească pentru ceea ce, într-un limbaj poate prăfuit, noi, ăștia trecuți de fermecătoarele etape ale primelor tinereți, numim „maturitate”. Sigur că toți au fost „super OK” – să concluzionăm într-o formulă preluată din limbajul lor.
O coregrafie specială creeată de Tama (numele de scenă al cunoscutului artist arădean Florin Ianc) și echipa sa, TamProject, i-a purtat pe tineri într-o interesantă excursie în muzica secolului XX – de la jazzul clasic al începutului de secol, trecând prin corifeii curentelor pop, rock, soul și blues precum Ray Charles, Diana Ross, Elvis Presley sau Cesaria Evora, până către complicații ani postmoderni prin care trecem.
Pentru cei care au ratat evenimentul, dar mai ales pentru cei ce i-au fost protagoniști, am încercat să acoperim, aproape integral, foto și video, prestația bobocilor și, de ce nu?, pe cea a sălii.
Enjoy!
(sursa: www.vestic.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu